duminică, 20 decembrie 2009

Poveste unei lacrimi

Citind niste povesti pe net una mi'a atras atentia special....

"Un copil isi plimba singurătatea prin oraş fumându-si gândurile , dezolant.. Era o zi de toamna. In zbor frunzele cantau leganandu-se si el se plimba linistit ascultand cantecul lor. Oamenii din jur ii pareau valuri ce se spargeau de fiinta lui. Era trist si nu mai intelegea nimic, isi izbea toti creierii de cutia lui craniana. Avea un zambet mut iar in mintea ochilor sai toata viata rula ca un film de la cinematograful ‘’Patria’’. Isi dorea libértate, tanjea dupa ea, visa sa o poata cuprinde candva, ii era dor.. Tot ce-i mai ramasese in cele din urma erau doar visele ce le avea. Isi purta ca un copil bolnav tristetea prin parcu-n care frunzele, asemeni clopotelor, plang; auzea cum creste nelinistea inceputului de toamna departe, si cum aleargau pasarile ploii.... ...si el purta tristetea ca pe un copil...singur.. O privire sper cer, poate o speranta.. si o lacrima, una singura, ii curse din ochiul lui drept. O lacrima din cei doi ochi micuti negrii ca doi diamanti.. Tinea in mana o scrisoare a carui continut era cutremurator. Lacrima curse in scrisoarea deschisa din mana lui. Tremura ..si totusi tinea cu atata putere scrisoarea in mana lui, pretuia.. Aroma lacrimei fusese conservata atunci cand scrisoarea fu inchisa, la fel si sufletul. Acum universul sau se schimba, totul ii fu schimbat. O umbra mare ii acoperise viata lui colorata, era umbra tuturor lacrimilor amare din care se hranise toata viata. In linii negre isi lasau pasii lui urmele. Aripile ii erau frante, dar se transformau incet in aripi de plumb si incet incet a uitat ca poate zbura. Noaptea era preferata lui, noaptea era el. Ii era frica. Intelesese ca nu era nici o salvare pentru el. Trebuia sa se agate de ceva. Intindea mana… Acest ultim gest simplu..dar complicat pentru ca era o zbatere in acelasi timp. Inima ii batea din ce in ce mai tare si ochii ii ieseau din orbita, devenise melc. Nu mai avea lacrimi. Isi dorea sa fie ieri..cand s-a uitat in priza si a murit. Isi plangea regretul, dar zambea pentru ca era copil..si toate astea nu i se pareau..decat lucruri care trebuiau sa se intample. Nu stia. De ce atatea intrebari?! Era copil fara contur. "

Simplu

Imi place sa ma holbez la cer si la soare ... imi place sa calatoresc, sa fac poze, sa mananc ciocolata, sa cant, sa dansez, sa ma plimb, sa ma port ca un copil ... sunt copil:P unul mai zapacit, sensibil.. sunt un om viu:D... imi place sa visez si am visuri mari. imi place sa zbor. vreau sa am aripi ;)) imi place ploaia... imi plac oamenii.. imi place tot ce e nou. sunt curioasa sa cunosc cat mai multe lucruri..inima mea e plina de vis si de iubire ..tanara ca luna plina, copilaroasa, originala si zapacita, ceea ce ma face sa vibrez e ineditul, aventura, evadarea.. Doamne. Iti multumesc ca inainte sa ma fi nascut, tu ma cunosteai, ma stiai pe nume si m-ai iubit Iti multumesc ca Tu esti langa mine atunci cand sunt bucuroasa, dar si atunci cand plang.

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Versuri pentru sora mea


mi-ai fost si-mi esti cerul
pe care imi agat mereu gandurile
si visele cele mai frumoase
draga mea sora
si ma sprijin de bolta senina
a sufletului tauca de ultima raza de soare
stiind ca din cerul tau
niciodata nu o sa ma ploua
decat cu dragoste

as vrea sa-ti fiu oaza
din care sa iti umpli mereu
setea de speranta si fericire
si sa stii ca urcandu-mi treptele sufletului
catre cerul tau
mereu vei fi cea mai puternica
draga mea sora